Păstorul cel Bun al inimii poporului.

Douăzeci și patru de ani de slujire pastorală smerită, pedagogică și rodnică.

(Întronizare: 12 ianuarie 2002)

De Anastasios Charmantas – Consilier familial,

Specialist în psihodinamica familiei,

Membru al Centrului de Sprijin pentru Familie al Sfintei Mitropolii de Chalkida.

Înaltpreasfințitul Mitropolit Hrisostom de Chalkida se numără pe drept cuvânt printre cele mai emblematice și distinse figuri ale vieții bisericești contemporane, având o contribuție pastorală, teologică și duhovnicească multilaterală.

Nu pentru că ocupă un tron de onoare, ci pentru că, prin felul său de viață și de slujire, a câștigat în tăcere tronul inimii poporului. Din ziua întronizării sale și până astăzi, timp de douăzeci și patru de ani de slujire pastorală, a stat nu doar ca întâistătător administrativ al unei Mitropolii, ci ca părinte, însoțitor de drum și lucrător tăcut al nădejdii, după modelul Păstorului celui Bun: „Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oi” (Ioan 10,11).

Prezența sa nu se impune. Ea aduce liniște. Nu răsună ca o voce a autorității, ci ca o șoaptă de tandrețe părintească. Este păstorul care merge discret înaintea turmei, lăsând urmele iubirii sale să mărturisească mai mult decât orice retorică. În persoana sa, slujirea episcopală nu este percepută ca o funcție, ci este trăită ca o cruce a responsabilității și a dăruirii.

Slujirea sa pastorală se caracterizează prin blândețe, discernământ și smerenie. Nu caută publicitatea. Dimpotrivă, alege în mod conștient discreția, acolo unde adevărata slujire aduce rod. Așa cum învață Sfântul Isaac Sirul, „omul smerit devine izvor de pace”, iar această pace este simțită în Biserica locală, care sub îndrumarea sa părintească a devenit o îmbrățișare largă de primire și grijă pentru fiecare persoană.

Smerenia sa nu este o atitudine, ci un mod de a fi. Este tăcerea lăuntrică a celui care a învățat să asculte durerea celuilalt fără a o expune. Din această tăcere se naște încrederea poporului — o încredere care nu se cere, ci se oferă ca dar.

În cuvântările sale a subliniat cu îndrăzneală că „omul a devenit astăzi un frigider pentru semenul său”, descriind răceala și indiferența epocii noastre. Acestei stări îi opune focul Bisericii, potrivit Psalmului: „Cel ce face pe îngerii Săi duhuri și pe slujitorii Săi pară de foc”.

O flacără întemeiată în Hristos și chemată să topească gheața egoismului și a izolării.

Un loc aparte în slujirea sa pastorală îl ocupă evlavia față de Sfinții Bisericii, în special față de Sfântul Ioan Rusul, căruia i-a dedicat un interes bisericesc și teologic deosebit, precum și o remarcabilă lucrare literară. Cartea sa „Sfântul Ioan Rusul, mult-răbdătorul și nevoitorul răbdării” a fost prezentată în repetate rânduri în Grecia și în străinătate și a fost tradusă în limba engleză și română, contribuind substanțial la răspândirea chipului sfințit și a vieții Sfântului.

Această legătură teologică și duhovnicească exprimă autentic esența vieții bisericești ca imitație neîncetată a lui Hristos prin exemplul Sfinților, arătând cum experiența sfințeniei se transformă într-o sursă de întărire pastorală și într-o bogată moștenire duhovnicească pentru poporul lui Dumnezeu.

Am avut binecuvântarea să-l întâlnesc și să colaborez cu el imediat după întronizare. Încă de la prima întâlnire am descoperit nu doar clarviziunea și amploarea sa duhovnicească, ci mai ales o inimă deschisă, profund umană și centrată pe Hristos. Grija sa pentru familie, pentru tineri și mai ales pentru copii nu a fost niciodată teoretică sau ocazională. Este trăită, pastorală și părintească, întemeiată pe convingerea că Biserica trebuie mai întâi să asculte și apoi să vorbească.

Pentru Înaltpreasfinția Sa, fiecare copil nu este un număr în statisticile pastorale, ci o persoană unică de valoare irepetabilă. Fiecare familie este un loc sfânt al luptei și al nădejdii. De aceea cuvântul său atinge inimile, pentru că este precedat de experiență și însoțit de iubire.

Subliniază adesea că „nu există cale mai frumoasă de a-L întâlni pe Hristos și pe Maica Domnului decât rugăciunea”. Acest cuvânt nu este un slogan, ci mărturia unei experiențe personale. Din acest fundament se naște și înțelegerea familiei ca „Biserică de acasă”, nucleul viu al vieții sociale și bisericești.

În acest duh au luat naștere Școlile pentru Părinți și grupurile de consiliere parentală, o lucrare de lungă durată și solicitantă, care a depășit 9.000 de ore de predare și sprijin familial. Înaltpreasfinția Sa a fost și rămâne prezent, pentru că pentru el pastorația nu este un sistem, ci o relație.

În aceeași viziune se înscrie și înființarea Postului de Radio al Sfintei Mitropolii de Chalkida. Biserica intră discret în viața cotidiană, nu pentru a se impune, ci pentru a însoți. Consilierea parentală a ajuns deja la 400 de emisiuni, devenind un reper stabil pentru familii și copii, care își exprimă recunoștința nemărginită pentru îmbrățișarea părintească largă a Păstorului lor.

De asemenea, acordă o importanță deosebită pericolelor lumii digitale, avertizând asupra fundamentalismului, sincretismului și ignoranței religioase. Subliniază că credința nu este informație digitală, ci o relație trăită, „comuniune bisericească și unitate a poporului în jurul Episcopului”.

Cu aceeași grijă părintească a sprijinit și continuă să sprijine clerul Mitropoliei. Peste nouăzeci de preoți au fost hirotoniți într-un climat bisericesc sănătos, iar unii au fost considerați vrednici să slujească Bisericii ca Ierarhi.

Lucrarea sa socială și filantropică a fost diversă: Centru de Sprijin pentru Familie, Bănci de Alimente, Cămine pentru vârstnici, Orfelinat, Tabere. În spatele tuturor acestora se află persoane către care Biserica se apleacă cu iubire.

Dacă un lucru îi caracterizează întreaga lucrare, acesta este unitatea dintre cuvânt și viață. Nu doar a învățat despre Biserică, ci a trăit-o. Nu doar a vorbit despre comuniune, ci a zidit-o. Nu s-a situat niciodată deasupra poporului, ci mereu alături de el.

Epilog – Cuvânt de recunoștință și dorire

Lucrarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Hrisostom de Chalkida nu s-a născut din ambiție sau din dorința de publicitate, ci din adâncul inimii și din exercitarea statornică a responsabilității părintești. Este o lucrare smerită și tocmai de aceea cu adevărat roditoare. Nu se măsoară doar în structuri sau cifre, ci în inimi mângâiate, copii inspirați, clerici sprijiniți și într-un popor care a învățat să trăiască Biserica drept mamă.

Ne rugăm ca Dumnezeu să-i dăruiască sănătate și ani mulți sub ocrotirea Sa, pentru ca darurile încredințate lui să continue să aducă rod spre folosul Bisericii. Așa cum a fost întotdeauna slujitor doritor al voii Sale, tot astfel și în viitor, oriunde va rândui Pronia divină să slujească, să continue să se ofere cu smerenie, discernământ și iubire părintească, spre slava lui Dumnezeu și binecuvântarea poporului Său.

Bibliografie – Surse

• Sfânta Scriptură, Noul Testament

• Ioan Gură de Aur, Despre preoție

• Isaac Sirul, Omilii ascetice

• Grigorie Teologul, Cuvântări

• Agenția de Știri Orthodoxia,

– „Hrisostom de Chalkida: Biserica înseamnă comuniune”, 5.1.2026

– „Spiritualitate ortodoxă și idei străine”, 2.12.2025

• Discursuri publice și mesaje pastorale ale Înaltpreasfințitului Mitropolit

• Hrisostom de Chalkida, „Sfântul Ioan Rusul, mult-răbdătorul și nevoitorul răbdării” (carte)